Maica Siluana – cum se practică meșteșugul bucuriei

Monahia Siluana Vlad, care de curând (8 iunie 2021) ne-a părăsit, mutându-se de la durere la desfătare, avea două învățături principale. Conștientizarea păcatelor și bucuria. Maica Siluana Vlad – mestesugul bucuriei.

Aceste învățături sunt de fapt lucrări duhovnicești. Cu toții trebuie să le practicăm și să ne deprindem cu ele. A-ți vedea propriile păcate este lucru mai mare decât a vedea îngeri, spun Sfinții Părinți. Conștientizarea neputințelor, slăbiciunilor și greșelilor noastre este primul pas spre o viață duhovnicească autentică. Și de vom cobori mai jos de la această conștientizare a propriilor neajunsuri, vom ajunge la smerenie. Nu spre deznădejde, ci la smerenie.

Este starea care ne ajută să rămânem în Duhul lui Dumnezeu. Smerenia este numaidecât dătătoare de bucurie. Chiar în starea rea în care se află, cel smerit se bucură în Domnul. De ce? Pentru că are încredințarea că Mântuitorul îi primește la Sine pe toți cei osteniți și împovărați de păcate și le dă odihnă. „Pentru că eu știu că El ia de la mine aceste păcate și am Cui să I le dau. Am la Cine să strig. Am la Cine să scap”. Cel smerit nu poate fi trist, mâhnit peste măsură sau descurajat. De ce? Pentru că el s-a supus cu totul voii celei sfinte a lui Dumnezeu.

De aceea și bucuria lui este dumnezeiască, iar nu omenească. El nu se bucură pentru că este încă nedesăvârșit și face greșeli, ci se bucură pentru că Dumnezeu îl iartă și îl primește când se pocăiește. El nu se bucură pentru că are necazuri, ci pentru că Dumezeu îl izbăvește din ele și îl conduce spre mântuire prin intermediul lor. Aceasta este calea spre bucuria duhovnicească.

Tot ce ne dă Dumnezeu este bucurie – Părintele Constantin Necula Cel care Îl cunoaște pe Dumnezeu și El i se descoperă sufletului lui, nu mai poate fi atins de nici un fel de supărare sau mâhnire. El nu se mai tulbură de nimic, pentru că bucuria lui este deplină. Nimeni și nimic nu o poate lua de la el, după cuvântul Mântuitorului Hristos.

Bucuria este numaidecât necesară în viața duhovnicească, căci fără ea am pica în deznădejde. Viața creștinului care vrea să trăiască după Evanghelie este plină de suișuri și coborâșuri. Însă cel smerit se ridică atunci când cade, și merge mai departe. Nu rămâne jos și-și plânge de milă. Ci se îmbărbătează prin credința sa în Domnul și își continuă urcușul. Și pentru bărbăția lui, Dumnezeu îi dă bucurie și risipește întristarea căderii lui.

De ce trebuie să avem mereu bucurie în suflet? Sunt și oameni care petrec mereu într-un „suiș” amăgitor, crezând că totul este bine, neluând seama la păcatele lor. Aceștia spun că Dumnezeu ne iubește și nu avem de ce să fim triști sau să ne plângem păcatele. Nici întristare pentru păcate prea multă, nici bucurie prea multă. Oricare din aceste extreme sunt periculoase pentru viața creștinului.

Atitudinea corectă este smerenia pe care Sfântul Siluan o aflase de la Însuși Mântuitorul, prin arătare minunată: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui!” Cu alte cuvinte, vezi-ți păcatele, plângi pentru ele și nădăjduiește în mila lui Dumnezeu. Iadul nostru înseamnă păcatele noastre, care ne separă de Dumnezeu. „Ce nu este unit în mine cu Dumnezeu, este iad încă”. Toți suntem bolnavi sufletește după cădere. Vrednici de iad suntem, dar nu ne pierdem nădejdea în izbăvirea cea de la Dumnezeu. „Inima înfrântă și smerită, Dumnezeu nu o va urgisi”, zice Proorocul David, care nu și-a pierdut nădejdea când a păcătuit de moarte. Ci a plâns cu amar și s-a întărit duhovnicește, sporind în credință și în smerenia cea plăcută Domnului.

Sursa: https://lataifas.ro/religii-si-credinte/154944/maica-siluana-cum-se-practica-mestesugul-bucuriei/