Macerat pentru NERVOZITATE și INSOMNIE – rețetă din 2 plante
Vă propunem un macerat foarte plăcut la gust care poate fi util împotriva stărilor de nervozitate, mânie, furie sau insomnie. Are efecte calmante gastrice și sedative și ușor hipnotice, adică induce somnul și înlătură insomnia.
Ingrediente • tei (1 parte) • fenicul (1 parte) • miere
Preparare Folosiți tei și fenicul (plante uscate) în cantități egale, câte o parte din fiecare. Puneți-le la înmuiat în apă rece, peste noapte (6-8 ore). Puteți folosi câte 1 linguriță din fiecare plantă la 1 cană cu apă.
După acest interval, strecurați maceratul, înlăturați plantele și încălziți-l ușor (fără să-l fierbeți). Se îndulcește la final cu 1-2 lingurițe de miere.
Dacă suferiți de insomnie, consumați acest macerat seara, înainte de culcare, pentru efecte sedative.
Se poate bea de asemenea dimineața, înainte de micul-dejun. Se poate face o cură de 21 de zile.
Teiul este cel mai cunoscut remediu pentru calmarea stărilor nervoase, inclusiv a celor digestive pe fond nervos, și pentru tratarea gripei. Florile teiului au un efect liniștitor asupra sistemului nervos.
Feniculul este o plantă aromată, foarte bogată în vitamina C, calciu, magneziu și fier. Conține cantități importante de mangan, cupru, acid folic, fosfor, vitamina B3 și vitamina B5. Este totodată o sursă vegetală de estrogeni naturali, fiind util în reglarea ciclului menstrual, îmbunătățirea fertilității la femei și stimularea lactației.
Feniculul este de asemenea bogat în fibre, vitamina B6, seleniu și potasiu, nutrienți importanți pentru menținerea sănătății inimii și a vaselor de sânge, prevenirea constipației, combaterea obezității și cancerului.
Consumul de fenicul este îndeosebi benefic pentru oase puternice, îmbunătățirea somnului, memoriei și capacității de învățare, și reducerea colicilor la sugari.
Această plantă aromată impresionează însă prin efectele sale anticancerigene și antiinflamatoare, datorate unui compus (ulei volatil) numit anetol, care reduce inflamațiile cronice și previne dezvoltarea cancerului.