“Bucuria este tema mea preferata” – Maica Siluana Vlad
Am invatat bucuria numai de foarte curand. Sunt deci, o novice. Dar…nu-s tocmai tanara. Eu cred ca multi dintre noi nu cunosc (inca) bucuria. Bucuria nu-i o stare rapida, nu-i o stare superficiala sau de moment. Bucuria e-o stare cu radacini, e-o stare care se invata intr-un anume fel, pe o anume cale, cu o anume deschidere, e-o stare care se instaleaza in coltul de inima pregatit pentru ea. Bucuria are legatura directa cu Dumnezeu. Nu exista bucurie in afara lui Dumnezeu!
Cu vreo patru ani in urma s-a intamplat sa gasesc intr-o librarie (cred ca la Iasi) o carte, care prin titlu, mi-a atras atentia: “Mestesugul bucuriei“. Eu tocmai ma intrebam daca asa ceva exista, adica bucuria… si nu starile de moment, fractiunile de secunda in care ne declaram fericiti… Si m-am intrebat: despre ce-o fi cartea aceasta, si ce titlul interesant. O fi oare vorba despre un mestesug care te invata sa traiesti bucuria, s-o constientizezi si s-o pastrezi?
Am cumparat deci cartea si am citit-o. Este scrisa de Maica Silana Vlad, a carei scoala pentru suflete, al carui misionarism social ortodox este probabil cel mai impresionant, ca fenomen singular romanesc. La vremea parcurgerii cartii, am inteles putin, si de experimentat, si mai putin. Eram total incapabila, probabil impietrita in zona de inima unde cuibul bucuriei isi are salas. A trebuit sa mai treaca timp, sa am eu propriile experiente si mai ales, sa fiu asezata pe cale, ca sa pot gusta exersarea si trairea celor scrise de maica in acea carte.
Extrag mai jos numai cateva paragrafe din volumul al doilea al cartii “Mestesugul Bucuriei” (Ed. Doxologia, 2009), spre meditatie:
“Asadar, Bucuria este tema mea preferata. Daca ma intreaba cineva despre ce as vrea sa vorbesc, primul lucru care imi vine in cap este bucuria. De ce? Pentru ca este cel mai de trebuinta lucru omenesc! Asa gandesc si simt eu. Daca ai bucurie, pe toate le duci! […] Asadar, Bucuria! Ce este bucuria? BUCURIA ESTE CEEA CE NU ARE OMUL. Omul n-are nimic, niciodata. Dar, intr-o buna zi, in clipa in care apare pe lume, el se primeste pe sine in dar de la Dumnezeu si-si primeste viata. Si Dumnezeu ii spune: ‘Iata, te-am facut, esti viu, bucura-te ca esti!’ Aceasta este prima porunca pe care i-o da Dumnezeu omului: ‘Bucura-te ca esti!’ Si-apoi, de-a lungul intregii Sfinte Scripturi, intalnim bucuria ca porunca – ‘Bucura-te!’ ‘Bucurati-va!’ “Bucura-te!’… Va amintiti ca si Maicutei Domnului, Fecioarei Maria, primul cuvant pe care I-l spune Ingerul este acesta, porunca aceasta – Bucura-te! Eu nu cred ca-i spune ‘Salut’, cum am citit intr-o varianta de traducere. Ingerul ii aduce porunca noua de la Dumnezeu si-i aduce si Temeiul Bucuriei. Da, pentru ca era pentru prima data cand devenise posibila implinirea acelei grele asteptari sub care gemea omenirea de la cadere, aceeasi pe care o avem si noi in inima inainte sa primim Buna noastra Vestire. Da, m-am gandit ca oamenii nu sunt bucurosi pentru ca nu vor sa implineasca aceasta Porunca. Si nu vor sa implineasca aceasta porunca pentru ca omul nu vrea sa implineasca nici o porunca a lui Dumnezeu, pentru ca el vrea sa faca dupa voia sa, vrea sa porunceasca el. Chiar si lui Dumnezeu! Si nu e vorba de mine, sau de cineva la fel de neascultator ca mine, ci de oricare om. Acesta este ceea ce numim noi omul cazut. Omul cazut este omul ce se inalta pe sine si zice: ‘Stiu eu mai bine!’ Dar nu zice fara sa creada. Sunt putini care spun ca stiu si nu stiu. Astia (care spun asa) sunt la scoala ca sa treaca clasa si oricum, bine fac, pentru ca acolo nu poti sa le stii pe toate. Dar, in rest, noi toti avem inauntru convingerea ca stim si ca stim mai bine ca oricine. Avem aceasta siguranta de noi ca stim ce trebuie sa facem, stim cum sa facem si stim noi mai bine cum este mai bine. Aceasta este pierzania noastra. Pe-aici se pierde bucuria omului.“
